Un tânăr de 25 de ani, fără permis, a murit după ce a plonjat cu mașina în Lacul Pantelimon

Publicat: 21/09/2024, 12:46

Un tânăr de 25 de ani a murit sâmbătă dimineaţă după cea plonjat cu maşina în lacul Pantelimon, de la marginea Capitalei. Potrivit polițiștilor, bărbatul nu avea permis de conducere.

„La data de 21 septembrie 2024, în jurul orei 10.10, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la faptul că un autoturism a căzut în lacul Pantelimon. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă. Din cauze ce urmează a fi stabilite, un tânăr în vârstă de 25 de ani, care conducea un autovehicul pe str. Peleș, a căzut cu autoturismul în lacul Pantelimon”, a transmis, sâmbătă, Brigada Rutieră.

Potrivit sursei citate, polițiștii din cadrul Brigăzii Rutiere împreună cu pompierii și o persoană civilă, au reușit extragerea bărbatului, pe care l-au predat echipajului medical în vederea aplicării manevrelor de resuscitare.

Tânărul a fost declarat decedat la fața locului

„În pofida eforturilor depuse de către salvatori, tânărul a fost declarat decedat la fața locului. Din primele verificări, cel în cauză nu avea permis de conducere. În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, mai transmite Brigada Rutieră.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Care a fost cauza morții lui Silviu Prigoană. Ce au descoperit medicii legiști
Gabriela Lucuțar, detalii de ultimă oră despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: 'Mi-a lăsat o listă...
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
Corpul unui bărbat dat dispărut a fost găsit trei zile mai târziu într-un aparat de...
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu...
Scandal acasă la Silviu Prigoană, după anunţul morţii acestuia. Adriana Bahmuţeanu a chemat poliția pentru că nu...
Șef militar NATO: „Sunt absolut sigur că dacă rușii nu ar fi avut arme nucleare,...
Silviu Prigoană a slăbit 40 de kilograme în 8 luni. Ce regim a ținut fostul...
Vin ninsorile și în București! Când ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat...
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
România ar putea adera complet la spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025. Cum va...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Care sunt cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa de vizitat în 2024? În...
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Românii, obligați să prezinte buletinul. Cine nu îl are, NU ia banii. Statul supraveghează tot
Vremea marilor schimbări pentru aceste zodii. Se mută în casă nouă
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a...
Cine este Mihaela Prigoană, văduva lui Silviu Prigoană. Omul de afaceri s-a căsătorit cu frumoasa...
Cum l-a visat Adriana Bahmuțeanu pe Silviu Prigoană: “Iartă-mă, dacă ți-am greșit! A fost ca...
Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au arătat cămara cu provizii de iarnă. Polemică aprinsă în...
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și...
Un studiu arată că, atunci când suntem obosiți, devenim și mai agresivi